Două noi sisteme stelare
     media: 3.87 din 15 voturi

30.11.10
16:19

În galaxia noastră, mult mai aproape decât se așteptau, doi oameni de știință au descoperit două ”super-planete” ce gravitează în jurul a două stele asemănătoare Soarelui. Potrivit BBC News, cei doi profesori americani au declarat că acesta este un pas înainte spre descoperirea unor noi planete locuibile.

Primul astfel de sistem a fost descoperit la doar 28 de ani-lumină depărtare de Pământ, trei planete ”ușoare” gravitând în jurul unei stea numite 61 Virgins. Aceasta este vizibilă cu ochiul liber în constelația Fecioară. Cea mai mică dintre cele trei planete este de 5 ori mai mare decât Pământul, rotindu-se în jurul stelei în patru zile.

Cel de-al doilea sistem se află la 76 de ani-lumină de planeta noastră. Până acum s-a descoperit o singură planetă ce gravitează în jurul stelei HD1461, existând posibilitatea ca încă alte două să fie în aceeași situație. Aceasta este de 7,5 ori mai mare decât Pământ.

Cele două stele aflate în centrul acestor sisteme sunt asemănătoare în mărime și vârstă Soarelui nostru, planetele fiind, însă, prea apropiate de ele pentru a putea fi locuite. Oamenii de știință susțin, totuși, că aceste descoperiri pot deschid calea către găsirea a noi sisteme locuibile.

smart guess: La cum ne determinăm planeta să evoluează, ar fi cazul să ne găsim alternative în spațiu. Lăsând pesimismul deoparte, mă bucur să văd că descoperirile de genul ăsta avansează, a cam venit timpul unui nou mare pas pentru omenire.


de spiktekmik | 1 comentarii |

Jupiter
     media: 4.28 din 53 voturi

31.07.08
04:19
Planeta Jupiter este a cincea planetă de la Soare în Sistemul Solar și cea mai mare planetă. Cu excepția Soarelui, Lunii și planetei Venus, Jupiter este cel mai mare corp ceresc de pe cerul terestru (cerul observabil de pe Pământ), și este de aproximativ de trei ori mai mare decât Sirius, care e cea mai mare stea. Având în vedere proeminența sa pe cer, romanii l-au numit Jupiter pentru Jove, care era cel mai mare zeu roman.
Jupiter e situată la aproximativ 780 de milioane km față de Soare, cam de cinci ori mai mare decât distanța de la Pământ la Soare. Perioada sa de revoluție este în aproximativ 11.9 ani tereștri, iar perioada sa de rotație este de 9,9 ore.
Față de planetele telurice (Marte, Mercur, Venus și Pământ), Jupiter este o gigantă minge de gaz. Nucleul sau este relativ mic, alcătuit din topitură de fier și roci sfărâmate. Masa sa este de 318 ori mai mare decat a Pamantului si diametrul sau de 11,2 ori mai mare decat al Pamantului. In atmosfera inalta a planetei Jupiter, gravitatia este de 2.5 ori mai mare decat a Pamantului.
Datorita diametrului sau impresionant si vitezei ridicate de rotatie, materia de la suprafata planetei circula foarte rapid pentru a inconjura planeta. Aceasta viteza ii da materiei o tendinta accentuata de a se deplasa de pe suprafata panetei si de a se indrepta in spatiu, pe o linie relativ dreapta. Cea mai mare viteza a particulelor se atinge in dreptul Ecuatorului,deoarece aici trebuie sa parcurga cea mai mare distanta pentru a inconjura planeta. Astfel, aici corpurile au cea mai mare tendinta de a se deplasa in spatiu, pierzandu-si gravitatia. Datorita faptului ca Jupiter este o planeta gazoasa, nu are aceeasi putere de a-si pastra materia la suprafata sa, asa cum pot face planetele telurice, solide, iar datorita acestiu fapt Jupiter arata precum o minge turtita.. la Ecuator diametrul este de 143.000 km, iar diametrul de la poli este de doar 133.700km.
Jupiter a fost observata printr-un telescop in 1610, de filozoful si omul de stiinta Galileo Galilei. Pana atunci se credea ca Universul, cel putin metagalaxia cuprindea doar planetele si stelele care sunt in jurul orbitei terestre-descoperire facuta de Ptolemeu in secolul al 2-lea. Galileo a observat patru sateliti pe orbita acestei planete. Simpla observare a altor corpuri ceresti in afara de Pamant sau stelele inconjuratoare, a primit denumirea de “revolutia Copernic” dupa astronomul polonez Nicolaus Copernicus. Aceasta revolutie a folosit astronomilor si oamenilor de stiinta inca din Antichitate, pana in zilele noastre. Satelitii observati de Galileo au fost numiti “sateliti lui Galileo” in onoarea celui care I-a descoperit.
Cand a fost pentru prima data observat printr-un telescop modern, Jupiter parea ca un cerc colorat cu maro,bej si nuante de albastru. Cel mai bine se putea observa atunci cand cand Pamantul si Jupiterul erau aliniate pe aceeasi directie cu Soarele. Atunci jupiterul este la distanta minima fata de Pamant si astfel apare de aproximativ doua ori mai mare. De asemenea, atunci Jupiter se ridica la apus si apune la rasarit, ceea ce inseamna ca este posibila observarea sa toata noaptea. Aceasta prielnica perioada, in care Pamantul prinde Jupiterul in aceata pozitie, este posibila doar la mai mult de un an, adica la 399 de zile.
Undele radio,arata ca Jupiterul isi roteste axa polilor magnetici in 9 ore si 55,5 de minute. Cu aceasta rapida rotatie, intreaga suprafata a planetei poate fi observata in doua zile, in timpul asezarii sale pe aceeasi directie cu Soarele.
Pe la mijlocul anilor ’50, astrologii au putut observa ca Jupiter emite puternice unde radio,pe mai multe frecvente. Datele prelevate de la astrologi au scos la iveala faptul ca campul magnetic al planetei Jupiter este foarte asemanator cu cel al Pamnatului, dar, pe de alta parte, mult mai puternic. Astfel, in atmosfera sa inalta, campul magnetic este de 10 ori mai intens decat al Pamantului. De asemanea, s-a observat ca axa polilor este de asemenea inclinata,la aproximativ 10 grade fata de orbita. Interactiune puternica dintre campul magnetic al lui Jupiter si particulele emise de Soare, creaza unde radio si de asemenea, in apropierea polilor, aurore, asemanatoare cu aurorele boreale de pe Pamant. Deci,se poate observa,ca, desi Jupiter nu este o planeta telurica, fenomenele prezente pe suprafata ei sunt asemanatoare cu cele petrecute in atmosfera terestra si pe suprafata Terrei.
Datorita rotatiei axei polilor, intensitatea undelor radio scade.
Masurand velocitatea satelitilor lui Jupiter,astrologii au putut determina forta gravitationala pe care Jupiter o exercita asupra lor- deoarece se stie ca forta gravitationala exercitata de un corp este proportionala cu masa sa- astfel s-a putut afla masa lui Jupiter. Lansarea unor sateliti in apropierea planetei Jupiter,a facurt de asemenea posibila observarea mai indeaproape a campului sau gravitational, si a relevat unele indicii cu privire la inelele acestuia. Tot prin intermediul acestor sateliti s-au putut preleva mostre si poze ale suprafetei planetei, pentru studii chimice. Punand toate detaliile cap la cap, astrologii au reusit sa realizeze poze si informatii precise cu privire la Jupiter.
Diametrul lui Jupiter este de 11,2 ori mai mare decat al Pamantului, asta insemnand ca volumul sau este de 1300 de ori mai mare ca al Pamantului., cu toate acestea,masa lui Jupiter nu este decat de 318 ori mai mare ca a Terrei. Densitatea mica,ne indica faptul ca Jupiter este o planeta formata predominant din elemente usoare,heliu si hidrogen. O sonda spatiala , lansata in 1995, care orbiteaza si astazi Jupiterul ne face cunoscut faptul ca aceasta planeta prezinta particule de apa in atmosfera foarte inalta. S-au mai descoperit si alte elemente care intra in compozitia lui jupiter, iar in cele din urma oamenii de stiinta au ajuns sa creada ca aceasta planeta s-a format din aceleasi elemente precum Soarele.
Jupiter:
1898600 x 1021 kg masa
317.8 masa x planeta noastra
69911 km diametru
11 diametru x planeta noastra
24.8 m / sec2 gravitatia la altitudinea unde presiunea = 1 bar (nivelul marii)
2.5 gravitatia comparativ cu gravitatia planetei noastre
59.5 km / sec viteza de scapare la care un obiect aruncat nu se mai ntoarce
5.3 viteza de scapare Jupiter comparativ cu planeta noastra
110 Kelvin radiatia termica (temperatura suprafetii vizibile)
5.2 AU distanta de soare (distanta planetei noastre de soare = 1 AU)
13 km / sec viteza medie orbitala in jurul soarelui
11.86 ani perioada orbitei
9 ore 55 min perioada rotatiei
3.13 grade inclinatia axei lui Jupiter fata de planul orbitei in jurul soarelui
1.3 grade inclinatia orbitei lui Jupiter fata de orbita planetei noastre
50.5 watt / m2 energia solara primita
Lasand la o parte dimensiunile impresionante ale acestei planete, s-a dovetit ca ea ar fi incapabila sa devina o stea datorita temperaturii scazute si legatura slaba dintre atomii de hidrogen. Desi este facuta din aceleasi elemente precum si Soarele, Jupiterul nu indeplineste “conditiile” necesare pentru a deveni o stea.
Jupiter este la o distanta fata de Soare de 5 ori mai mare decit Pamantul, astfel ca intensitatea energiei solare care ajunge la Jupiter este de numai 4% fata de intensitatea radiatiei solare ce ajunge pe pamint. Sudiile radiatiei infrarosii de pe Jupiter au demonstrat ca planeta are de 1.67 de ori mai multe concentratie a radiatiilor fata de cea primita de la Soare. Sursa radiatiilor excesive este in aparenta caldura acumulata de catre compresia gravitationala a materialului planetei Jupiter, la momentul formarii planetei cu 4,5 miliarde de ani in urma. Diferenta de temperatura intre stratul superior al atmosferei jupiteriene si cel mai de jos strat al acesteia conduce la circulatia celulelor care transporta caldura dinspre interior spre exterior.
La nivelul superior al atmosferei, temperatura scade sub punctul de inghet al amoniacului. In regiunile unde se constata o crestere a gazelor, amoniacul proaspat ingheata, formind astfel cristale de gheata. Cristalele de gheata sint impinse pe orizontala de catre materiale noi formate in straturile inferioare, formindu-se diverse benzi cu o luminozitate mai ridicata. Radiatiile ultraviolete interactioneaza cu moleculele straturilor superioare generind un praf dens (smog) de culoare galben-maroniu. Acest praf gros se depune sub forma unor nori ce creaza aspectul unei atmosfere mai intunecoase. Benzile de culoare mai inchisa au tendinta de se lasa, cristalele de amoniac topindu-se, expunind astfel particulele de un maron mai inchis si determinind o intunecare mai accentuata.
Masele de aer ale atmosferei jupiteriene se intind de la nord la sud. Aerul miscindu-se inspre ecuator trebuie sa efectueze o ruta ceva mai lunga fata de cea initiala, in timp ce miscarea aerului inspre pol este de durata mai scurta. Aceste divergente in miscarea aerului creaza vinturi alternative transformind straturile de nori in foarte bine definite benzi. Mecanisme similare se formeaza si pe Pamint creindu-se vinturile schimbatoare, comparativ cu vinturile jupiteriene care sint mult mai puternice formind o ecuatie mult mai stabila fata de cea care se formeaza pe Pamint. La ecuatorul jupiterian systemele individuale de nori variaza 11˚ inspre est in 24 de ore in concordanta cu rotatia din interiorul planetei, indicind astfel faptul ca vinturile care inconjoara planeta sint foarte puternice. La ecuatorul jupiterian aceste vinturi ajung pina la 600 km/h (360mph), descrescind inspre poluri.
Furtuni puternice apar din senin pe suprafata planetei. Comparativ cu furtunile pamintene care sint conduse de catre caldura solara in atmosfera. Furtunile jupiteriene se datoreaza efervescentei gazului cald care se inalta in atmosfera dinspre interiorul planetei.

Aceste bule transporta diverse cantitati de caldura, creind furtuni, care de cele mai multe ori sint prinse intre benziile de nori de catre vinturi puternice care bat in directii diferite.
Miscarea Nord-Sud nefiind posibila si fara relief care sa ajute la calmarea vinturilor, furtunile invrt aceste vinturi timp de saptamini sau chiar mai mult.





Cea mai renumita furtuna, the Great red Spot) Marea Pata Rosie, dureaza de cind primul telescop suficient de puternic a fost amplasat pe Jupiter. Motivul pentru care the Great Red Spot nu este inca cunoscut, dar amplitudinea sa se defineste pe sine prin energia acumulata la nivelul superior al atmosferei, probabilitatea ca energii atmosferice de o mai mica intensitate sa fie absorbite creindu-se perturbatiile mai intense.

Culoarea rosie este data de impuritatilece absorba culoarea violeta si ultravioleta, cu componete fosforice si sulfirice.
Inca din 1938, astronomii au identificat in apropierea polului sud inca trei mici puncte de furtuna. Datorita formei si culorilor, acestea au fost denumite ovalurile albe. In 1998 astronomii au constatat ca 2 dintre acestea s-au contopit formint un nor de furtuna de o capacitate crescuta. De altfel acestea erau de dimensiuni mai reduse decit the Great red Spot. Dimensiunea exterioara Est-Vest este apropiata de cea a diametrului Pamintului. Cantitatea de radiatii infrarosii emise de catre norii albi in centrul furtunii indica o temperatura de cca. –157˚ C (-251˚F). La aceasta temperatura amoniacul formeaza cristale de culoare alba.. Analizele confirma acest aspect.
In 1994 cometa Shoe Maker-Levy 9 acorda o adevarata opurtunitate de a studia balanta energetica si circulatia atmosferica aplanetei jupiter. Cometa s-a destramat in momentul intrarii cimpului gravitational jupiterian, rezultind fragmente ale acesteia in stratul atmosferic superior, avind viteze de 216,000 km/h (134,000mph). Socul a provocat o explozie puternica instratosfera, putind fi observata si de multitudinea de telescoape precum si de Hubble Space Telescope.
Atmosfera jupiteriana a raspuns la impactul cu cometa in 4 moduri. Asa cum fragmentele au intrat in stratul atmosferic superior al planetei, au lasat traiectorie meteoritica luminoasa care nu a existat mai mult de 1 minut, fiind urmat la scurt timp de o explozie puternica, creind un strat noros ce s-a ridicat pina la 3.000 km(1,800mi) deasupra stratului noros al planetei. In momentul in care acest material a revenit in stratosfera planetei a generat a generat unde de soc, descarcind o energie suficienta pentru a incalzi o suprafata de citeva mii de kilometrii in diamentru de la -100˚C (-148˚F) la peste 700 ˚C (1,300˚F). Rezultantele s-au racit in timp, formind un strat neguros in stratosfera jupiteriana ce s-a transformat incet intr-o atmosfera mai adinca. In citeva luni vintul a curatat urmele ramase dupa acest eveniment.
Cureaua groasa hidrogen metalic lichid este creata de presiunea inalta si temperatura joasa datorata circulatiei celulelor. Circulatia hidrogenului metalic este generatoare de curenti electrici. Acestia creaza un cimp magnetic larg, fiind considerat puternic chiar si la o distanta suficient de mare fata de cei 4 mari sateliti ai lui Jupiter, la 1 milion de km distanta. In afara de corpurile ceresti ale lui Galileo, particule cu sarcina emise de Soare, disturba stratul subtire din exterior, impingindu-l cu fata catre Soare tragindu-l in sensul opus. Mai apropiat de Jupiter , in interiorul orbitei corpurilor ceresti ale lui Galileo, puternicul cimp magnetic al lui Jupiter atrage particulele incarcate cu sarcina. Intraga zona a interactiunii particule-cimp este cunoscuta sub numele de magnetosfera.
Particulele sint atrase de cimpul magnetic interior al magnetosferei . Cimpul magnetic avind o concentratie mai ridicata la poli, adeseori particulele se lovesc unle de altele dar si de moleculele stratului atmosferic superior din jurul polilor. Aceste coliziuni creaza aurorele

fiind similare cu cele ale Pamintului, cum ar fi Aurora Boreala si Aurora Australa- luminile nordice, respectiv cele sudice.
Jupiter este incercuit de cel putin 28 de sateliti si un numar de sateliti care sint ramasitele unui disc planetar, similar cu cel care incercuia Soarele cu mult timp in urma.
Pentru acest motiv jupiter este una dintre cele mai studiate planete.
Naveta spatiala Voyager 1 a obtinut imagini ale inelului planului ecuatorial.
(Materialul acesutia creind impresia unei miscari spiralate in spre interiorul planetei.
4 sateliti au fost descoperiti de catre Voyager. Acestia poarta numele de: Metis, Adrastea, Amalthea si Thebe, la o distanta de 127,960 km (79,510 mi), 128,980 km (80,140 mi), 181,300 km (112,700 mi), 221,900 km (137,900mi) in jurul planetei. Acestia sint inchise la culoare si forme neregulate.Almathea este cel mai mare in diametru, 135 km, celelali 3 avind intre 10 si 50 km diametru. Astronomii considera ca Methis si Adrastea care sint pe orbita lui jupiter pe partea exterioara a interiorului inelelor.
In 1998 sutiul stiintific a confirmat ca inelele lui Jupiter sint formate din praful creat de comete si asteroizi care au fost in coliziune cu planeta.
In afara de inele si acele mici corpuri ceresti, sateliti, faimosii galileo Moons – primele corpuri ceresti observate de catre Galileo Galilei in spatiu. Acest 4 sateliti sint cu mault mai mari decit alti sateliti ai lui Jupiter, avind o dimensiune asemanatoare cu cea a planetei Mercur.
Satelitii cei mai interiori sint Io, si Europa, fiind asemanati ca densitate si relief (stincos) cu ale planetei Mercur. Satelitii cei mai indepartati de planeta se numesc Ganymede si Calisto, au o densitate scazuta sint compuse din particule inghetate si sint asemanatoare ca aspect cu Neptun si Uranus.

Misiuni spațiale :

-Voyager 1 a fost lansată pe 5 septembrie 1977, de către NASA, cu scopul de a studia planetele Jupiter si Saturn.A trecut pe lângă Jupiter în vara lui 1977 .





-Naveta spatiala Galileo si-a inceput calatoria in jurul orbitei lui Jupiter in decembrie 1995, initializind o examinare in profunzime a satelitilor. Astfel ca, Ganymede are propriul cimp magnetic si Callisto prezinta anumite modificari ale structurii cauzate de mediul inconjurator.
2 familii a cite 2 sateliti au fost localizati la o mare distanta de Jupiter, pe orbita eliptica. Leda, Himalia, Lysithea si Elara sint la o distanta de cca. 11 milioane km siAnanake, carme, Pasiphae si Sinopa se afla la o distanta de aprox. 21-23 milioane km.
Cei 12 sateliti apropiati ai planetei precum si inelele se rotesc in aceeasi directie ca si planeta in jurul axei sale, comparativ cu cei mai indepartati care se rotesc in sens invers.
Aceasta semnifica faptul ca grup ul de sateliti mai indepartati este posibil sa fi rezultat din coliziunea celor 2 mari corpuri.

-La 19.01.2006 a fost lansat modulul New Horizon care a ajuns la sfârsitul lunii februarie la 2,25 milioane km de suprafata planetei Jupiter, de unde a transmis spre Pamânt peste 700 de fotografii diferite. Acestea dezvaluie imagini ale unei eruptii vulcanice de pe cel mai mare satelit al planetei, Io, precum si detalii despre furtuna "Punctul Rosu", care transporta materiale de greutatea Terrei printre norii de gaze ai planetei.
Daca nu se va defecta pe drum, vehiculul spatial ar urma sa ajunga aproape de Pluto, cea mai îndepartata din sistemul nostru solar, în anul 2015.


( însemnarea a fost rescrisă întrucât cea inițială a fost pierdută - pentru acest motiv nu am mai putut introduce articolul în ordine lui firească)



de spiktekmik | 5 comentarii |

Noua clasificare a planetelor
     media: 4.43 din 7 voturi

21.07.08
21:57
Pe 24 august 2006, în urma unei rezoluţii a Uniunii Astronomice Internaţionale a fost schimbată definiţia termenului de planetă, iar Pluto a primit statutul de planetă pitică.
Cea de a 26-a Adunare Generală a Uniunii Astronomice Internaţionale (UAI) s-a desfăşurat în luna august 2006 la Praga. Au participat peste 2500 de astronomi din toate colţurile lumii care în cadrul a şase simpozioane şi şapte sesiuni speciale au discutat noile rezultate ştiinţifice obţinute, precum şi proiectele de perspectivă.
La 24 august 2006 Adunarea Generală a adoptat şase rezoluţii ale UAI :
1. Rezoluţia 1: “Teoria precesiei şi definiţia eclipticii”
2. Rezoluţia 2: “Supliment la rezoluţiile UAI 2000 privind sistemele de referinţă”
3. Rezoluţia 3: “Re-definirea timpului dinamic baricentric, TDB”
4. Rezoluţia 4: “Aprobarea Cartei de la Washington privind comunicarea cu
publicul în domeniul astronomiei”
5. Rezoluţia 5A: “Definiţia ‘planetei’ ”
6. Rezoluţia 6A: “Definiţia obiectelor de clasa lui Pluto”
Rezoluţiile 5A şi 6A stabilesc definiţia planetei şi de fapt introduc o nouă clasificare a planetelor din Sistemul Solar . Membrii UAI întruniţi la Adunarea Generală din 2006 au convenit ca o planetă să fie definită ca un corp ceresc care :
(a) este în mişcare pe orbită în jurul Soarelui,
(b) are masa suficientă pentru ca gravitaţia sa proprie să învingă forţele de rigiditate astfel ca el să ia o formă de echilibru hidrostatic (aproape rotundă),
(c) să fi curăţat vecinătatea din jurul orbitei sale.
Aceasta înseamnă că Sistemul Solar se compune din opt planete: Mercur, Venus, Pământul, Marte, Jupiter, Saturn, Uranus şi Neptun.
De asemenea, s-a decis asupra unei noi clase distincte de obiecte denumite “planete pitice”. S-a convenit că “planetele” şi “planetele pitice” sunt două clase distincte de obiecte.
Primele corpuri din categoria planetelor pitice sunt asteroidul Ceres, planeta Pluto şi corpul ceresc nou descoperit 2003 UB313 (deocamdată fără nume), situat dincolo de orbita lui Pluto.
Mai multe planete pitice se aşteaptă să fie anunţate de UAI în următoarele luni şi ani. În prezent, cam o duzină de planete pitice candidate sunt trecute pe lista de supraveghere a UAI, listă care este în continuă schimbare pe măsură ce sunt descoperite noi obiecte, iar fizica candidatelor existente devine mai bine cunoscută.
Planeta pitică Pluto este recunoscută ca un important prototip al unei noi clase de obiecte trans-neptuniene. UAI va stabili o procedură de a denumi aceste obiecte.
Adunarea Generală a ales un nou Preşedinte al UAI, dna Catherine Cesarsky, membru al Comitetului pentru definirea planetei, şi un nou secretar general, Karel van der Hucht.
Prezentăm mai jos rezoluţiile adoptate de UAI privind definiţia planetei şi noua
clasificare a corpurilor din Sistemul Solar.
IAU
RESOLUTION 5
Definition of a Planet in the Solar System
Contemporary observations are changing our understanding of planetary systems, and it is important that our nomenclature for objects reflect our current understanding. This applies, in particular, to the designation "planets". The word "planet" originally described "wanderers" that were known only as moving lights in the sky. Recent discoveries lead us to create a new
definition, which we can make using currently available scientific information.
The IAU therefore resolves that planets and other bodies, except satellites, in our Solar System be defined into three distinct categories in the following way:
(1) A planet1 is a celestial body that
(a) is in orbit around the Sun,
(b) has sufficient mass for its self-gravity to overcome rigid body forces so that it assumes a hydrostatic equilibrium (nearly round) shape, and
(c) has cleared the neighbourhood around its orbit.
(2) A "dwarf planet" is a celestial body that
(a) is in orbit around the Sun,
(b) has sufficient mass for its self-gravity to overcome rigid body forces so that it assumes a hydrostatic equilibrium (nearly round) shape2,
(c) has not cleared the neighbourhood around its orbit, and
(d) is not a satellite.
(3) All other objects3, except satellites, orbiting the Sun shall be referred to collectively as "Small Solar System Bodies".
__________________________________
1 The eight planets are: Mercury, Venus, Earth, Mars, Jupiter, Saturn, Uranus, and Neptune.
2 An IAU process will be established to assign borderline objects into either dwarf planet or
other categories.
3 These currently include most of the Solar System asteroids, most Trans-Neptunian Objects
(TNOs), comets, and other small bodies.
IAU
RESOLUTION 6
Pluto
The IAU further resolves:
Pluto is a "dwarf planet" by the above definition and is recognized as the prototype of a new category of Trans-Neptunian Objects1.
1 An IAU process will be established to select a name for this category.
UAI este organizaţia astronomică internaţională care întruneşte distinşi astronomi din toate ţările lumii. Misiunea sa este de a promova şi a ocroti ştiinţa astronomiei sub toate aspectele ei prin cooperare internaţională. Fondată în 1919, UAI este cel mai larg organism profesional mondial al astronomilor. Adunarea Generală a UAI se ţine o dată la trei ani şi este una din cele mai mari şi mai diverse reuniuni în calendarul
comunităţii astronomice.
Pagina web a UAI: http://www.iau.org

UAI
REZOLUŢIA 5
Definiţia unei planete din Sistemul Solar
Observaţiile contemporane ne schimbă continuu gradul de cunoaştere a sistemelor planetare şi este important ca nomenclatorul obiectelor cereşti să reflecte stadiul actual de cunoaştere.
Acest lucru se referă, în particular, şi la noţiunea de "planetă". Iniţial cuvântul "planetă" descria corpurile "rătăcitoare" care erau cunoscute doar ca lumini în mişcare pe cer.
Descoperirile recente ne-au determinat să dăm o nouă definiţie pe care o putem formula folosind informaţiile ştiinţifice disponibile la ora actuală.
De aceea UAI decide ca planetele şi alte corpuri, cu excepţia sateliţilor, din Sistemul Solar să fie definite în trei categorii distincte în modul următor :
(1) O planetă1 este un corp ceresc care
(a) este în mişcare pe orbită în jurul Soarelui,
(b) are masa suficientă pentru ca gravitaţia sa proprie să învingă forţele de rigiditate astfel ca el să ia o formă de echilibru hidrostatic (aproape rotundă), şi
(c) a curăţat vecinătatea din jurul orbitei sale.
(2) O “planetă pitică” este un corp ceresc care
(a) este în mişcare pe orbită în jurul Soarelui,
(b) are masa suficientă pentru ca gravitaţia sa proprie să învingă forţele de rigiditate astfel ca el să ia o formă de echilibru hidrostatic (aproape rotundă)2,
(c) nu a curăţat vecinătatea din jurul orbitei sale, şi
(d) nu este un satelit.
(3) Toate celelalte obiecte3, cu excepţia sateliţilor, care orbitează în jurul Soarelui urmează a fi denumite generic "Corpuri Mici ale Sistemului Solar".
__________________________________
1 Cele opt planete sunt : Mercur, Venus, Pământul, Marte, Jupiter, Saturn, Uranus şi Neptun.
2 UAI va stabili o procedură pentru a atribui obiectele limitrofe fie la planetele pitice, fie la alte categorii.
3 Acestea includ la ora actuală majoritatea asteroizilor din Sistemul Solar, majoritatea obiectelor trans-neptuniene (OTN), cometele şi alte corpuri mici.
UAI
REZOLUŢIA 6
Pluto
UAI în continuare decide:
Pluto este o “planetă pitică” prin definiţia de mai sus şi este recunoscută ca prototipul unei noi categorii de Obiecte Trans-Neptuniene1.
______________________________
1 UAI va stabili o procedură în vederea selectării unei denumiri pentru această categorie.


Traducere neoficială
S. Tiron

de spiktekmik | 1 comentarii |

Neptun
     media: 4.13 din 38 voturi

05.01.08
21:40

Neptun e a 8-a planetă de la Soare şi a 4-a ca mărime (diametru). Neptun e mai redus ca diametru dar mai masiv decât Uranus. orbită: 4,504,000,000 km (30.06 UA) de Soare diametru: 49,532 km (ecuatorial) masă: 1.0247e26 kg
În mitologia romană Neptun (la greci, Poseidon) era zeul mărilor.
După descoperirea lui Uranus, s-a observat că mişcarea sa nu corespunde legilor newtoniene. S-a prezis că o altă planetă perturbă orbita lui Uranus Neptun a fost iniţial observat de către Galle şi d'Arrest pe 23 septembrie 1846 aproape de locaţiile prezise anterior de Adams şi Le Verrier din calcule efectuate observând poziţiile lui Jupiter, Saturn şi Uranus. O dezbatere internaţională între englez şi francez s-a născut, însă acum descoperirea lui Neptun e atribuită amândurora. Orbitele calculate de ei diverg însă faţă de orbita lui Neptun şi dacă cercetarea lor s-ar fi efectuat ceva mai târziu sau mai devreme Neptun putea să nu fie descoperit de către ei.
Cu mai mult de 2 secole înainte, în 1613, Galileo a observat planeta Neptun foarte aproape de Jupiter, dar nu a crezut că e vorba de o stea. Două nopţi la rând el a observat că se mişcă încet faţă o altă stea apropiată. Dar apoi a pierdut posibilitatea de a o mai observa.
Neptun a fost vizitat doar de Voyager 2 pe 25 august 1989. Aproape toate informaţiile actuale le datorăm acestei întâlniri. Observaţiile recente ale HST au şi ele un rol important.
Pentru că orbita lui Pluto este excentrică, ea intersectează uneori orbita lui Neptun făcând ca Neptun să fie cea mai îndepărtată planetă de Soare din sistemul solar pentru câţiva ani.
Neptun are o compoziţie similară lui Uranus: numeroşi "gheţari", rocă având cam 15% hidrogen şi puţin heliu. Ca şi Uranus, dar spre deosebire de Jupiter şi Saturn, nu are o stratificare internă. Există totuşi un nucleu mic (având cam masa Pământului) din rocă. Atmosfera conţine mai ales hidrogen şi heliu cu o concentraţie redusă de metan.
Neptun are o culoare albastră datorată absorbţiei roşului de către metanul din atmosferă dar şi datorită unor cromofori.
Ca orice planetă de gaz, Neptun are vânturi rapide şi furtuni puternice. Vânturile de pe Neptun sunt cele mai rapide din sistemul solar şi ating 2000 km/oră.
Ca şi Jupiter şi Saturn, Neptun are o sursă internă de căldură – şi radiază o energie de 2 ori mai mare decât cea primită de la Soare.
La momentul vizitei lui Voyager, cea mai interesantă caracteristică a lui Neptun era dată de prezenţa Marelui Punct Întunecat din emisfera sudică. Are cam jumătate din dimensiunea Marelui Punct Roşu de pe Jupiter(cam cât diametrul Pământului). Vânturile ui Neptun l-au împins la vest cu 300 metri/secundă (700 mph). Voyager 2 a observat şi câteva puncte mai mici dar la fel de întunecoase în emisfera sudică şi un nor alb neregulat care înconjoară planeta la fiecare 16 ore - "The Scooter" . Natura acestuia rămâne un mister.
În orice caz însă, observaţiile lui HST legate de Neptun din 1994 arată că Marele Punct Negru a dispărut! Fie s-a dezintegrat, fie este acoperit de formaţiuni prezente în atmosferă. Câteva luni mai târziu HST a descoperit un nou punct întunecat în emisfera nordică a lui Neptun. Asta indică schimbarea rapidă a atmosferei sale, probabil datorită schimbărilor de temperatură.
Neptun prezintă de asemenea formaţiuni speciale numite inele. Observaţiile de la sol arată nişte formaţiuni neclare, dar Voyager 2 a reuşit să captureze imagini complete. Unele dintre inele par să aibă o structură ciudată, parând răsucite.
Ca şi Uranus şi Jupiter, Neptun are inele întunecate dar de structură necunoscută.
Inelele au primit nume: cel exterior se numeşte Adams (are trei arce numite Libertate, Egalitate, Fraternitate), următorul nu are nume, proximul se numeşte însă Leverrier (cu extensiile Lassell şi Arago), şi în final Galle.
Neptun are un câmp magnetic ciudat orientat (ca şi Uranus) şi generat probabil de mişcări de fluid (probabil apă) din straturile mijlocii.
Sateliţii lui Neptun
Neptun are 8 sateliţi cunoscuţi; 7 mai mici şi Triton.


În 13 iunie 1983, sonda spaţială Pioneer 10 a străbătut orbita planetei Neptun şi a devenit primul obiect construit de om care a părăsit sistemul nostru solar. Sonda a fost lansată la 2 martie 1972. Ea se deplasează în linie dreaptă faţă de Soare, la o viteza constantă de aproximativ 12 km/sec. La 30 de ani de la lansarea sa, pe 27 aprilie 2002, NASA a primit cu succes informaţiile de telemetrie trimise de pe Pioneer 10, aceasta aflându-se la o distanţă de 757 milioane kilometrii de Pământ, timpul în care a fost primit semnalul fiind (in raport cu viteza luminii) de 22 de ore si 35 de minute. Sonda a trimis informatii de la un instrument ştiintific aflat înca în stare de funcţionare, Telescopul Geiger. În prezent, naveta spaţială se îndreaptă spre steaua roşie Aldebaran, care formează ochiul constelaţiei Taurus.

de spiktekmik | Trackback | 2 comentarii |

pagina urmatoare >>



X
Termeni si conditii de utilizare